aventurile omului colivie

mamă îți spun sincer,
eu n-am crezut că mi-au ieșit vreodată.
simteam că e ceva de care nu m-am prins.
mă citeam uneori și
nu înțelegeam de ce nu devenea.
– ca un copil care scuipă-n țeava aia de cornete
și se întreabă ce-a făcut prost,
de nu a zburat sărăcia aia
până în celălalt capăt al străzii.

morții lui de scris.

am avut mereu impresia că am furat,
destul cât să se vadă că sunt altfel. :)
să mă văd eu în apă,
liniștea din umbra ploii.
scriitor de weekend –
superstar de nichel.
super amalgam de umor și anxietate,
supe amare de tratat răceala lumii.

e unu și puțin, eu unu și puțin.
uite-mă cum scriu
cu noapte-n cevicală
ca un bisturiu – na mantră.

calmă cală, vis tarziu, vin tarziu, viu în pat,
cu vele-n vene, mă învelesc cu draci
și mă pun pe numărat în perne:
una, două gratii, trei, patru, cinci…
sute de motive pentru care sunt aici.

orice-ar fi-ți rămân lângă,
orice ar fi-ți rămân cumpăt.