la început mi s-a părut cămi-am luat o pisicăsă învăț de la eace înseamnă să ai un copil.să învăț ținutul în brațe noaptea, așteptatul pe hol la doctor, mângâierea, liniștea, mândria, independența, egoismul, zgâriatul, frica, dorul. chestii dastea. și aceste lecții s-au întâmplat, dar nu despre ele este vorba. scriu asta acum bolnav, în pat, și langă mine e această pisica,aparent simplă, dar un monumentde răbdare și compasiune pentru mine. ea este dincolo citind poveștibăiatului nostru.e noapte, Diego a avut glicemia doar 286 în seara astași nu i-am făcut decât o unitate de insulină.ne așteaptă cel puțin încă 2000 de aceși cel puțin 5l de insulină,în următorii 5 ani.  ne-am luat…

mamă îți spun sincer,eu n-am crezut că mi-au ieșit vreodată.simteam că e ceva de care nu m-am prins.mă citeam uneori șinu înțelegeam de ce nu devenea.– ca un copil care scuipă-n țeava aia de corneteși se întreabă ce-a făcut prost,de nu a zburat sărăcia aia până în celălalt capăt al străzii. morții lui de scris. am avut mereu impresia că am furat,destul cât să se vadă că sunt altfel. :)să mă văd eu în apă, liniștea din umbra ploii.scriitor de weekend – superstar de nichel.super amalgam de umor și anxietate,supe amare de tratat răceala lumii. e unu și puțin, eu unu și puțin.uite-mă cum scriucu noapte-n cevicalăca un bisturiu –…

Asta nu e pentru tine, o scriu să nu uit. Nu mai țin minte bine vârsta acestor amintiri,de parcă am avut aceeași vârstă toată copilăria mea. Era ajunul anului nou, aveam strânși bani de la colindat și m-am gândit să mă duc în spatele blocului meu la un magazin pe care îl numeam „baraca”, să le cumpăr un fel de cadou părinților mei. I-am luat lui tata un Gauloises Blonde roșu, pachet mare, lat – îi cerusem vânzătoarei cele mai scumpe țigări, iar mamei mele un săpun Camay, unul roșu – tot cel mai scump. Au fost foarte surprinși – parcă le luasem mașini decapotabile. Am repetat acest obicei ani…

Sare pe ramă, lacrimiToamnă ce mă deprimi.Noapte cu zeci de aripi,Îmi bat printre mașini. Mi-e dor de incomplet,Țigări fumate-ncet.Gândaci de aracet,Cu străzile la piept. Pretext pentru un titlu.  Febră și întuneric,E 3, e frig și frig,Asta și gata zic,Uite așa mă mint.

Tot ce scriu e parcă prea puțin,prost și ieftin, cersetor de compasiune,aproape mentor în asta cuaceeași placă de peste 10 ani, aceeași confuzie, aceeași victimă.Na talent. Aștept maturitatea ca o proastă, în față la Unirea.Știu că nu mai vine.Da sunt prea mândră,să plec așa aranjată acasă.Mă gândesc la tot ce ascultși îmi mângâi potențialul,ca pe un biet ogar gras.Sunt cumva sătul de toatepoveștile noastre desprevechii noștri prieteni. Despre el, ei, ele, voi,cum era atunci,marea găleată de planuri,decizii.Tot ce “credeam”că am făcut bine. Sunt coada lungăa tuturor greșelilor melepentru care am uitatsă vă cer ierare.