ora 9 si putin

albul ochilor ei este un urs polar imaculat și rece. abia zărești un fir de sânge, chiar și după multe zile răutăcioase. sclipește ca un drapel plin de paiete și îmi suflă de ani de zile ceața cu jocurile ei de lumini pe drumurile astea grena și bucureștene. când mă trezesc miroase a cea mai bine vânduta cafea din lume în toata casa și abia aștept să ies din dormitor, să fumez o tigare în bucătărie și să mă uit la ea cum face liste, planuri și socoteli. uneori o surprind cum iese goală și desculță din baie, parca ciupește covorul cu vârful degetelor. stau în pat și o privesc cum se transformă în fața șifonierului ca un cameleon și admir cu un zâmbet de tată munții de haine pe care îi lasă mărturie în urma sa, la picioarele mele. umple grabită măruntaiele genții, ala bala portocala cu fulare, pantofi și haine, verifică dacă și-a luat telefonul, abonamentul, cheile, mâncarea și mă sărută. mereu își găsește timp să ma întrebe dacă sunt bine. și ăsta e un lucru mișto.